Unitate, independență, unire, libertate, glia noastră

Unitate, independență, unire, libertate, glia noastră

Dacă astăzi trăim în granițele unei țări, dacă astăzi putem vorbi despre națiunea română, dacă astăzi vorbim limba română, toate acestea se datorează românilor care au luptat pentru aceste deziderate.
Unitate, independență, unire, libertate, glia noastră… Pe vremuri aceste cuvinte însemnau foarte mult pentru fiecare român. Mulți nu au ezitat să apere aceste năzuințe cu arma în mână, chiar dacă de multe ori dotarea armatelor noastre era precară și inferioară adversarilor. Și nu puțini au murit pe câmpul de luptă. Campania militară a Armatei României, din vara anului 1917, desfăşurată în triunghiul jertfei şi eroismului Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz este elocventă.
Astăzi, este o zi în care celebrăm eroismul și gloria celor din Armata Română. Astăzi ne aducem aminte de eroii care s-au jertfit în numele acestei țări. Astăzi le spunem mulțumesc celor care au luptat sau luptă peste tot în lume, în numele României, alături de aliații noștri. Astăzi le spunem mulțumesc și “Să trăiți!” celor care s-au jertfit sau au fost răniți în aceste misiuni.