Cum poți să lași astfel de spitale fără bani?!

Cum poți să lași astfel de spitale fără bani?!

E clar! În capul lui Clotilde Armand e întuneric! Întunericul incompetenței și al răutății! Este de noaptea minții să tai finanțarea spitalelor! Și să nu uităm că în Sectorul 1 sunt inclusiv spitale de importantă maximă pentru toți românii, nu doar pentru bucureșteni, precum Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca, Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice. Cum poți să lași astfel de spitale fără bani?
Madama de la Sectorul 1, practic, lovește în toți pacienții! Inclusiv în cei care au votat-o!
În mod normal, m-aș fi gândit și că ministrul Sănătății ar putea interveni, având în vedere importanța acestor spitale în sistemul de sănătate românesc, dar nu pot avea nicio așteptare de la Vlad Voiculescu!
Cum era sloganul useriștilor?! Fără hoție la primărie?
Nu știu dacă nu mai avem hoție la primărie (ba din contră, aș zice, având în vedere recentul scandal cu Romprest), dar mi se pare că ar fi fost mult mai corect dacă Clotilde ar fi spus adevărul prin sloganuri precum:
Fără servicii de salubrizare la primărie!
Fără spitale la primărie!
Fără grijă pentru cetățean la primărie!
Clotilde Armand, la fel ca marea majoritate a pluseriștilor, nu este în stare și nici nu vrea să facă ceva. Nu oferă decât demagogie și scandal. Inclusiv în relația cu colegii din coaliție, după cum se vede, punând în pericol orice șansă ca vreo investiție importantă pentru Sectorul 1 să se concretizeze!
PS: Înțeleg că suntem în schimbări cu prefectul Capitalei. Sper ca acela care va fi numit de USR, din calitatea sa de șef al Comitetului pentru Situații de Urgență, să aibă măcar o reacție decentă.

cuhotiesiprostielaprimarie